Cookie Consent by PrivacyPolicies.com
ACHIZITII
Vinzi un camion?
Noi il cumparam.
csr
ASOCIAȚIA MUNDIA

Asociaţia MUNDIA este o entitate non-profit finanţată de S.C. Evw Holding S.R.L. (actual SC TH Trucks SRL) și S.C. Logistic E van Wijk S.R.L.

CINE ESTE MUNDIA?

Asociaţia MUNDIA a fost înfiinţată în primăvara anului 2008 cu scopul de a aduce un strop de speranţă în rândurile societăţii româneşti. Este o asociaţie nouă, care doreşte să îmbunătăţească vieţile celor care suferă şi a căror lume este tristă, apăsată şi gri.

VIZIUNE ȘI MISIUNE

Ne dorim să fim parte activă a unei comunităţi prospere, sănătoase, în care membrii ei pot să ducă o viaţă normală, decentă.

Misiunea Asociaţiei Mundia este prevenirea, restabilirea şi păstrarea sănătăţii categoriilor defavorizate ale societăţii, prin proiecte medicale, intervenţii chirurgicale sau sponsorizări directe.

Scopul Asociaţiei Mundia este acordarea unei şanse la o nouă viaţă, prin ameliorarea stării de sănătate

OBIECTIVE GENERALE

1. Derularea şi sprijinirea oricărei activităţi care să contribuie, direct sau indirect, la susţinerea comunităţii;
2. Sprijinirea voluntarilor, iniţiatorilor şi realizatorilor de programe caritabile, umanitare, educative şi sportive;
3. Sprijinirea unor organizaţii caritabile şi umanitare neguvernamentale cu obiect de activitate similar;
4. Dezvoltarea de programe proprii şi în parteneriat cu autorităţile publice şi private;
5. Susţinerea procesului de redresare morală, financiară şi socială a acestor persoane, în timpul şi după oferirea ajutorului;
6. Extinderea reţelei de ajutorare dezinteresată, prin încurajarea şi stimularea iniţiativei personale;
7. Promovarea tinerilor şi sprijinirea acestora pentru a-şi dezvolta acele cunoştinte şi abilităţi care o să-i ajute în procesul de dezvoltare personală;
8. Alte activităţi prevăzute de lege, potrivit scopului asociaţiei.

GRUP ȚINTĂ

ASOCIAŢIA MUNDIA ajută copii, familii şi comunităţi defavorizate, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă, dizabilităţi sau statut social.

Credem că în urma ajutorului nostru persoanele cu nevoi medicale, vor putea să se reintegreze în societate, unde vor putea duce o viaţă normală, alături de familiile lor.

Intervenţia noastră se axează pe sponsorizarea persoanelor cu probleme medicale, intervenţii chirurgicale, tratamente medicale, protezare şi aparate medicale, toate acestea pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate, ca ei, la rândul lor, să poată oferi o speranţă sufletelor de lângă ei şi să ducă o viaţă normală.

În anul 2014 vom acorda prioritate persoanelor cu deficienţe de vedere, proiectul Cu ochii larg deschişi, se va extinde şi consolida în toate unităţile de învăţământ special din ţară.

CRITERIILE DE SELECȚIE

MUNDIA este o asociaţie care doreşte să ajute şi să schimbe vieţile a cât mai mulţi oameni.

Pentru acesta am stabilit un set de criterii de selectare a viitorilor beneficiari:
1. Trebuie să raspundă cerinţelor misiunii Asociaţiei MUNDIA
2. Trebuie să aibă o problemă medicală pe care noi să o putem rezolva
3. Trebuie să aibă şanse de recuperare maxime
4. Trebuie să justifice toate sponsorizările prin acte
5. Trebuie să ne poată oferi date de contact reale